Irina Denejkina – “Votca-Cola”

Cum ştii că ai o profă mişto de română? Când îţi face cadou varianta rusească a Trainspottingului lui Welsh. Eu îmi dădusem seama dinainte, dar exemplul ăsta e mai convingător.

Deşi volumul Votca-Cola e cât se poate de promiţător, autoarea nu pare să fi manifestat vreo activitate literară în ultima vreme, cel puţin nu una pentru a cărei descoperire să fie suficientă o banală căutare pe Google.  Dar are o voce pe care mi-ar plăcea să o mai aud.

Sunt 12 povestiri în care Irina Denejkina descrie (Rusia? lumea contemporană? adolescenţa?) totul.

În lumea din Votca-Cola, nu urmăreşti acţiunea, chiar dacă ea există şi poţi face şi asta, dacă ţii cu tot dinadinsul. Înţelegi, în schimb, personajele. Înţelegi că nu există cu adevărat o masă compactă de oameni care să funcţioneze la unison. Fiecare om se simte de fapt izolat de această comunitate. Îmi amintesc acum de o remarcă din jurnalul lui Jeni Acterian. Oamenii sunt singurătăţi paralele. Asta o ştie foarte bine şi Irina, dar o exprimă altfel. Oamenii nu sunt datori cu nimic unul altuia. Dar îşi doresc să fie şi îşi doresc ca alţii să le fie datori.

Eu le-am citit ca pe 12 povestiri despre singurătate şi despre teama de singurătate, despre nevoia de a evita singurătatea cu orice preţ – supravieţuirea noastră ca fiinţe umane depinde de asta.

Saşka Berdîşev  sărbătorea “ultimul iunie”. Bea de unul singur în bucătărie. Pe lângă el zburau umbre, gunoi, gânduri – gândurile, la fel ca umbrele. Sau ca gunoiul. Se adunau într-o poveste fără de început şi cu continuare. Începutul se situa undeva în trecut, şi el nu cugeta de ce era aşa. Saşka bea, dar nu ca “să se îmbete”, ci ca să le arate el “lor, tuturor”. Cui anume, probabil nici el nu ştia. Şi îi scornea sub forma umbrelor şi gunoiului, zbiera la ei, îl şi iubea pe câte unul. Dintre ei. Întotdeauna considerase că e fericit. Dacă existase chestia asta în creier, se chema că aşa şi fusese. Deci poţi s-o dai drept realitate. Sau poţi trăi singur, în tăcere, în altă lume, să te închizi, să te ascunzi, să nu laşi pe nimeni înăuntru. Pe nimeni. Nici chiar pe cel mai bun prieten. Prietenul are baftă, el are totul şi chiar ceva pe deasupra. Saşka are gândurile, umbrele şi gunoiul din care şi-a construit povestea vieţii. Nu şi-o împărtăşise nimănui niciodată, ea nu exista, existase undeva, dar nu aici. Uitase de ea, şi-o amintise în ajun, când deja nu mai avea pe cine regula. Saşka bea doar, şi nu se gândea la nimic, voia, visa, dar lăuntric şi în tăcere. Întotdeauna spusese că există undeva şi iubita lui, dar o spunea aşa, printre altele. Interesele, problemele lui se năruiseră definitiv. Tăcea, şi toţi credeau că dintr-o pricină anume. Dar el tăcea aşa, pur şi simplu, pentru că nu trăia. Poate trăia, dar nu aici. Poate chiar iubea. Dar nu pe aceia.

Saşka e departe de a fi un personaj individual, pe care l-ai putea identifica uşor într-o mulţime, pentru că e diferit în mod evident – Saşka e o voce colectivă, vocea alienării (de sine şi de cei din jur) atât de profunde a omului contemporan.

Până şi povestea cu accente suprarealiste despre Vasea şi oamenii verzi este o poveste despre singurătate, despre oameni care pot dispărea într-o zi fără ca nimeni să le simtă lipsa, oameni care pot face fapte măreţe, fără ca nimeni să le ia în seamă.

Poate că singurătatea nu este tema centralaă, pregnantă a niciuneia dintre povestiri, însă ea se iveşte în spatele fiecărui cuvânt, a fiecărei imagini. Singurătatea nu se găseşte mereu în linişte, uneori apare în mijlocul vacarmului şi a zgomotelor produse în speranţa de a o alunga. Şi, deşi personajele alese nu depăşesc 25 de ani, nu e o particularitate a tinereţii.

Eu sunt Saşka.

Câţi ar putea spune că nu sunt Saşka?

So, what's your take on this?

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: