Adrian Schiop – “Să ne fie la toți la fel de rău”

Deși citisem vreo două articole foarte bune scrise de Adrian Schiop pe criticatac.ro, mi-a luat ceva să ajung să îi citesc romanele. Și probabil nici n-am început prea bine, pentru că l-am citit primul pe cel mai recent, Să ne fie la toți la fel de rău, ieșit în 2021, în ciuda obiceiului meu de a citi cărțile autorilor cronologic. Inaugurez cu el o nouă metodă: le voi citi invers cronologic, pentru că tocmai ce mi-am cumpărat Soldații. Iar dacă Soldații e mai bună decât Să ne fie la toți la fel de rău, Adrian Schiop va fi de departe autorul meu român preferat. Deja e aproape, dar nu am destule date cât să fie relevant din punct de vedere statistic.

Să ne fie la toți la fel de rău e un soi de autoficțiune, se petrece de-a lungul anului 2020 și vorbește pe de o parte de Florin, un polițist gay pe care naratorul îl întâlnește pe site-ul de dating Romeo, iar pe de altă parte de lockdown, când o întâlnim pe Andreea, prietena lui Adi, asistentă la DSP – și aici îl întâlnim și pe fiul ei, Alex, un maoist. Ce cred că e important de spus e că nu e o poveste- deși narațiunea e folosită pe alocuri, scopul ei nu e să redea succesiune, să creeze un plot, iar asta e poate ceea ce mi-a plăcut cel mai mult. Ni se prezintă o serie de episoade, întâmplări, conversații care se înscriu într-o imagine fără să se înscrie într-o reprezentare clasică de roman. Iar stilul lui Schiop m-a făcut să mă îndrăgostesc până la capăt – aș vrea să detaliez, dar nu prea pot. O să spun doar ce i-am zis unei prietene, încercând să-i explic de ce îmi place așa mult: câteodată citesc ceva poezie, poveste, carte și e așa frumoasă încât trebuie să mă opresc – mai lăsați-mă cu frumusețea voastră, cu textele voastre poetice și pline de metafore, mă obosește frumusețea asta, oricât de mult o iubesc (poate de-aia am putut citi cartea lui Adi Schiop într-o singură zi, în timp ce trag săptămâni de alte cărți cărora la final le dau tot 5 stele pe goodreads) – Să ne fie la toți la fel de rău e genul de text pe care l-aș putea citi încontinuu, pentru că pare onest și rough, deși e departe de a fi lipsit de complexitate.

Pe alocuri, textul e destul de meta – aflăm că femeile nu erau în planul inițial al cărții, dar doamna Jana merită abaterea de la dorința inițială sau se face referire la succesul pe care l-a avut Soldații. Metatextualitatea e mai degrabă ironică decâț o tehnică literară în cazul lui Schiop – iar asta e cool, oricât de mult mi-ar plăcea metatextualitatea asta pretențioasă a postmodernișților.

Doamna Jana e singurul meu prieten din Ferentari; țin mult la ea și practic ea e motivul pentru care am abandonat proiectul inițial, radical gay, cu un tip care se învârte doar între bărbați – vreau să zic că am programat un test în care, la nivel de showing și interacțiune directă, să n-apară deloc femei și totul să se întâmple între bărbați, I mean la nivel de motor narativ să le elimin cu totul. Ok, nu eram absurd, să existe în decor (doamna Leana de la aprozar, Adriana, corporatista de la IBM care și-a luat chirie sub mine și pe care într-un an am inundat-o de patru ori etc.) – sau, la nivel de telling, în trecut. Pe scurt, în prezentul acțiunii să existe doar în fundal sau să emită semnale slabe de la trei metri sub pământ, din trecut.

Florin n-a reușit să scape de homofobia internalizată, de stigma pe care masculinitatea lui o primește odată cu orientarea lui sexuală, iar asta, pusă pe seama traumelor din copilările pe care Adi încearcă să le analizeze, creează un personaj care în sine nu pare prea interesant, care nu creează vreo nevoie de atașare sau vreo părere de rău în cititor atunci când dispare, dar care oferă un prilej bun să-l cunoști mai bine pe Adi. Pentru că, spre deosebire de Florin, cu Adi empatizezi câteodată, râzi altă dată. Adi e cel care prezintă scena de dating gay din România, care mai face câte-un comentariu care încălzește inimile stângiștilor și care caută afecțiune chiar și în brațele unui Florin atât de imatur emoțional încât nu i-ar putea-o oferi vreodată.

Fiindcă altfel nu mă lăsa să-l ating, nici măcar când i-o luam la muie nu mă lăsa să-i iau talia în brațe sau să-mi pun capul pe abdomenul lui, până și chestia asta îl claustra; o singură dată reușisem săl păcălesc să mă pun lângă el, cu o muie în somn, însă și atunci după 10 minute m-a hâșâit, Pleacă de aici, lasă-mă să dorm – ce să mai vorbim, era sex la zero absolut.

Și deși ziceam mai devreme că femeile nu erau prea dorite în cartea asta, feminitatea în schimb este foarte prezentă. Adi se feminizează foarte mult în relațiile sale, se compară cu femei în situații similare. Iar asta nu e doar în poziția lui submisivă – chiar și când relațiile de putere se schimbă între cei doi, iar Florin regresează la stadiul de copil, Adi preferă să nu ia doar poziția tatălui, ci să alterneze între mamă și tată, între feminin și masculin. Iar acceptarea feminității inerente fiecărui bărbat e ceva ce nu am văzut nicăieri în literatura română (deși sunt dispusă să pun asta pe seama ignoranței mele literare, și nu pe sărăcia literaturii).

Eu aș putea să mai scriu mult despre cartea asta, dar poate ar fi mai bine să citiți voi.

So, what's your take on this?

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.