Guzel Iahina – “Zuleiha deschide ochii”

Zuleiha deschide ochii și acceptă tot ceea ce îi rezervă viața – fie că e vorba de a fi o soția supusă a unui tătar ursuz și nora unei femei parcă lipsite de suflet sau de călătoria inumană cu trenul alături de sute de alți țărani deschiaburiți.

Atunci când am citit prefața cărții, scrisă de Ludmila Ulițkaia, am rămas puțin nedumerită de adjectivul “feminin”. Romanul lui Guzel Iahina este “feminin”. De ce împărțim pe sexe până și literatura?, mă întrebam. Dar acest adjectiv nu este folosit pentru a spune că acest roman aparține femeilor, ci că feminitatea este peste tot între paginile cărții. Nu acea feminitate stereotipă care le înfățișează pe femei ca pe niște obiecte cu atât mai utile cu cât sunt mai delicate, ci acea feminitate a puterii resemnate, a sacrificiului pe care femeile au fost condiționate parcă să îl facă. Feminitatea e caracterizată de anduranță, nu de vitejia pe care o asociem, dimpotrivă, masculinității. Pentru că refuzăm femeilor conceptul de curaj, deși oricine i l-ar refuza Zuleihăi dă dovadă doar de ipocrizie. Pentru a-și proteja fiul, ea face mai mult decât pare a fi posibil pentru orice ființă umană și, deși încearcă să se încadreze în feminitatea clasică pe care a deprins-o din familie (modestie exagerată și supunere), ea descoperă feminitatea autentică, care îi conferă rezistență.

În toată viața ei nu pronunțase de at âtea ori “eu” cât într-o lună de închisoare. Modestia înfrumusețează – nu se cuvine ca o femeie cinstită să spună “eu” fără motiv. Până și limba tătară e construită în așa fel încât poți să trăiești toată viața fără să spui măcar o dată “eu”: în orice împrejurare ai vorbi despre sine, verbul va fi pus la forma necesară, schimbându-i-se terminația, așa încât devine inutilă folosirea acestui mic cuvânt al vanității.

Zuleiha nu pricepea cum de se poate ca atâtea versuri diferite, complicate și foarte lungi să încapă într-o singură minte, și aceea de femeie.

În așezarea pe care puținii supraviețuitori o întemeiază în Siberia, pe Angara, Zuleiha are un singur scop: să îl îngrijească pe Iusuf și toată viața ei se învârte în jurul copilului care reușește să crească într-o lume ce pare atât de potrivnică vieții. Dar în timp ce își crește fiul, Zuleiha își dă seama că noua sa viață e mult schimbată, că normele pe care trebuia să le respecte cu soțul ei sunt absurde aici – cum să nu trăiască sub același acoperiș cu un alt bărbat când de asta depinde viața fiului ei și cum să nu vâneze când e cel mai bun vânător din sat? În această nouă lume, Zuleiha începe să înțeleagă realitatea altfel decât până atunci, își dă seama că e mult mai mult decât un set de reguli impuse de alți oameni. Viața curge independent de așteptările oamenilor, natura are propria organizare.

Aici moartea era peste tot, dar o moarte simplă, inteligibilă, înțeleaptă în felul ei, dreaptă chiar: frunzele și acele de brad zburau din copaci, și putreazeau în pământ, tufișurile se uscau și erau strivite sub laba puternică a ursului, iarba ajungea să fie prada cerbilor, iar ei, la rândul lor, cădeau pradă haitei de lupi. Moartea se împletea cu viața, erau trainic legate una de cealaltă – și de aceea moartea nu era înspăimântătoare. Mai mult decât atât, în pădure viața ieșea întotdeauna învingătoare. Oricât de groaznice erau incendiile toamna, oricât de rece și aspră era iarna, oricât de crude deveneau animalele de pradă înfometate, Zuleiha știa una și bună: când va veni primăvara, copacii se vor umple de frunziș tânăr, iarba mătăsoasă va năpădi pământul înnegrit cândva de foc și animalelor li se vor naște o groază de pui zburdalnici. De aseea, când ucidea nu simțea că face o faptă plină de cruzime. Dimpotrivă, simțea că e o parte din lumea asta colosal de puternică, o picătură din marea imensă a pădurilor de brazi.

Toate evenimentele care se petrec în roman sunt trecute printr-un filtru moral: unele prin cel al Zuleihăi (echivalent cu cel al întregii tradiții tătărești), iar altele prin cele ale comandantului Ivan Ignatov. Acesta din urmă are o viață interioară foarte complexă, fiind răpus adesea de accese de vinovăție care îl fac să se refugieze în alcool. Dacă e ceva ce îi reproșez acestei cărți, e vorba de faptul că cele două personaje principale nu sunt la fel de bine portretizate. Pentru acțiunile Zuleihăi, oricât de bizare, primim întotdeauna justificare, în timp ce Ignatov rămâne un mister.

Zuleiha deschide ochii e un roman puternic și răscolitor, o odă a vieții și a libertății ce pot fi găsite în locurile cele mai neașteptate, iar Zuleiha îndrăznește să se înfrupte din ele, în ciuda fricii că va fi pedepsită pentru nesăbuința ei.

2 thoughts on “Guzel Iahina – “Zuleiha deschide ochii”

So, what's your take on this?

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.