T.O. Bobe – “Cartea neisprăvirii”

Dacă ar trebui să compar Cartea neisprăvirii cu orice altă formă de text, probabil aș spune că e un fel de jurnal de scriitor. Scris la persoana a III-a. Și care nu prea are forma unui jurnal. Da, care în definitiv e foarte departe de a fi un jurnal de scriitor, dar e mai aproape decât de orice altceva (?). Mă bucur că nu trebuie totuși să compar Cartea neisprăvirii cu nimic și atunci voi scrie despre ea și atât, despre cum e unică și oricine își pierde vremea încercând să o încadreze în niște categorii rigide face doar atât: își pierde vremea.

Cum își pierde vremea și domnul Teo, de altfel, în încercarea lui de a scrie o carte care se transformă într-o alta și care ajunge mai apoi doar o curgere de cuvinte care redau (mai mult sau mai puțin fidel) gândurile și acțiunile acestui personaj. Personaj care poartă numele lui T.O. Bobe, e scriitor, la fel ca T.O. Bobe, iar cărțile sale poartă numele cărților lui T.O. Bobe. Dar toate astea sunt doar coincidențe, bineînțeles, pentru că nu e T.O. Bobe, e doar un personaj, firește. În plus, adevăratul T.O. Bobe sigur nu procrastinează și nici nu stă zile în șir gândindu-se la un singur subiect, la o singură temă sau chiar la un singur cuvânt (ce surpriză), ci li se alătură lui Mario Vargas Llosa, Orhan Pamuk și Salman Rushdie pe lista scriitorilor care au motivația, inspirația și absurdul profesionalism de a scrie în fiecare zi, după un program foarte bine stabilit și pe care nu îl încalcă niciodată, nici măcar când (sau mai ales când) ar avea ocazia să străbată Bucureștiul pentru prima dată în locul rutinei lor artistice.

Cartea neisprăvirii, în definitiv, poate foarte bine să fie o carte despre nimic. O carte în care autoironia, jocurile de cuvinte și micile jocuri literare îl fac pe cititor să râdă sau să zâmbească delicat, să încuviințeze sau să rămână nedumeriți. Dar poate să fie și o carte despre creație, despre lumea literară în general și despre ce trece prin capul scriitorului care, oricât am vrea noi, cititorii, să ne dăm de importanți, e personajul principal al acestei lumi.

Și ține minte că numai lucrurile fără importanță sunt însoțite de instrucțiuni. N-o să vezi niciodată instrucțiuni pentru oglinzi. Cel mult pentru întreținerea lor, însă nimeni niciodată nu o să-ți spună cum să privești în oglindă. N-o să vezi niciodată instrucțiuni pentru uși. Cel mult o să scrie pe unele dacă să tragi sau să-mpingi. Însă nimeni niciodată nu o să-ți spună pe ce ușă să intri, nici de ce să intri pe o ușă sau pe alta, nimeni niciodată nu o să-ți spună cum se cuvine să închizi o ușă în urma ta, dacă să o trântești sau să închizi clanța cu grijă și nici dacă nu cumva n-ar trebui să o lași întredeschisă. N-o să vezi niciodată instrucțiuni pentru iepuri. Nimeni niciodată nu o să-ți spună dacă iepurii se cuvine să fie priviți sau vânați, dacă ar trebui să alergi după ei, să îi mângâi sau să-i împăiezi. N-o să vezi niciodată instrucțiuni pentru lalele, nici pentru tandrețe, nici pentru fermoare, nici pentru nori și nici pentru noapte, nici pentru sfere și nici pentru 23 sau pentru albastru sau pentru refuz sau pentru îmbrățișări sau pentru primăvară sau pentru suflatul părului de pe frunte. Pentru asta o să trebuiască să scrii chiar tu instrucțiunile și să le urmezi.

Ăsta e doar un fragment căruia i-am apucat să-i fac poză. Cartea e la vreo trei metri de mine și n-am să merg să o iau doar ca să mă supun unei activități și mai complicate: aceea de a alege un fragment dintre zecile pe care le-am subliniat. Dar înțelegeți voi și din acesta ce e de înțeles: cum sunt cuvintele tratate în Cartea neisprăvirii. Din alte fragmente ați putea înțelege chiar rafinamentul literar al lui T.O. Bobe, care, ca orice scriitor, nu poate (și ar fi și păcat să o facă) să scape de referințele literare care dau încă un strat de profunzime cărții, pe care îl pot accesa cei care știu că toate familiile fericite sunt la fel și au aproximativ același fel de canapele de la Ikea.

Dar cum identific eu o carte cu adevărat mișto? O carte cu adevărat mișto e una care permite scrierea unei recenzii cel puțin la fel de mișto. Și dacă nu v-am convins eu că acest criteriu e îndeplinit, recenzia asta de pe omiedesemne.ro e poate cea mai creativă pe care am citit-o de când mă știu – și am citit mult mai multe recenzii decât cărți.

Ah, și era să uit să menționez asta. Vă amintiți de felul în care petreceați Ziua Internațională a Cărții la școală? Eu îmi amintesc foarte bine. De fapt, nu-mi amintesc ce făceam, dar știu că fiecare zi începea cu noi, citind citate despre carte pe care le căutasem cu o seară înainte pe internet. Erau aceleași în fiecare an și cel mai popular era Cărțile sunt prieteni reci, dar siguri , care pentru mine a devenit un simbol al pierderii de semnificații prin repetiție. Mă rog, am deraiat puțin, ce voiam să spun de fapt e că am găsit altceva de trecut pe listă, ceva ce am tot repetat în ultima vreme și care nu și-a pierdut încă sensul:

… poate că o carte nu era chiar ca doamna cu contorul (…), poate că o carte de-asta de citit, nu de învățat, era ca o întâlnire într-un bar pentru oamenii singuri.

  1 comment for “T.O. Bobe – “Cartea neisprăvirii”

  1. 9 Oct 2019 at 5:29

    Originale – cartea şi recenzia! De “neisprăvire” mi-e groază ca de Aghiuță. O carte întreagă dedicată procrastinării înseamnă să-mi înfrunt cei mai nesuferiți demoni 🙂 . Dar la aşa prezentare, s-ar prea putea s-o fac. Mulțumim!

    Like

So, what's your take on this?

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: