Raymond Radiguet – “Neastâmpăr”

20190912_222350.jpgÎncă o experiență plăcută pe care o am cu romanele din tonomatele de cărți din gări. Pe asta am luat-o din Sibiu și am citit-o în Buzău. Mi-aș dori să pot scrie despre ea altundeva, ca să îi port suflul în cât mai multe locuru, dar vreau să o fac acum, cât e atât de vie în mine.

Raymond Radiguet a murit la 20 de ani și totuși, adolescent fiind, a scris cartea asta. 167 de pagini care m-au făcut să simt că am în fața mea pe adolescentul ăla care își povestește calda și tragica istorie. Faptul că romanul are note autobiografice îl face cu atât mai autentic, vocea e cu atât mai reală, necosmetizată sau stilizată.

Aproape toate cărțile pe care le citesc au un numitor comun: știu că n-aș vrea să-l cunosc pe atorul ăla, să ies la o bere și să discutăm. Îmi dau seama din scriitură ce oameni m-ar scoate din sărite și uneori chiar de ce, uneori îmi imaginez ticurile lor stresante, alteori le pot vedea imaginea mâinilor noduroase sau le pot auzi vocea care îmi scandalizează toate simțurile. Nu prea am avut șansa să-mi confirm opiniile izvorâte doar din arta lor, deci nu neapărat ilustrative pentru ce sunt ei ca oameni. Totuși încă mă încred în impresiile astea cam nejustificate. Pe Raymond Radiguet aș vrea să-l cunosc, să ne plimbăm de mână prin oraș și să-l ascult vorbind sau să-i vorbesc. Poate pentru că nu apucase să deprindă metehnele scriitorilor printre care se învârtea doar de câțiva ani? Poate. Cert e că nu putem ști nimic cert despre identitatea lui artistică, pe care nu ajunsese să o definitiveze.

Nu prea-mi plac romanele de dragoste. Le apreciez atunci când sunt bine scrise, dar nu le-aș reciti. Neastâmpăr nu se simte ca un roman de dragoste. Povestea e cea a unei iubiri, frazele despre înțelesul iubirii sau despre menirea iubitului sunt peste tot, dar atmosfera e alta. Atmosfera e a unei relatări postume, grăbite, căci vorbitorul vrea să ajungă la final și să-și înece din nou suferința în tăcere. Parcă și dragostea e nivelată de tragedie. O tragedie ce vine din senin și totuși atât de previzibil parcă, o tragedie care tocmai de asta nu te face să plângi.

Neastâmpăr nu e o carte mare, dar dă naștere un voci mari, unei voci imense, cea a lui Raymond Radiguet, despre care putem discuta doar în termenii potențialităților. Căci el nu a trăit să le îndeplinească, însă lasă în inima fiecărui cititor acest gol, gol a ceea ce ar fi putut fi el.

  2 comments for “Raymond Radiguet – “Neastâmpăr”

  1. 13 Sep 2019 at 16:54

    Păcat de aşa scurt “neastampar” pe acest Pământ. Cine ştie câte ar mai fi avut de povestit Raymond Radiguet. Frumoasă recenzia!

    Liked by 1 person

    • 18 Sep 2019 at 10:49

      Eu mă bucur că ne-a lăsat ceva să ne facă să ne întrebăm ce ar mai fi urmat.
      Mulțumesc!

      Liked by 1 person

So, what's your take on this?

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: