Emma Rendel – “The Vicar Woman”

Nu am citit foarte multe romane grafice, însă întotdeauna au fost printre favoritele mele – în ele cuvintele pot fi sau nu în prim-plan, iar imaginile pot fi folosite atît pentru a susţine mesajul, cât şi pentru a-l face mai subtil. Care este mai ales meritul lor faţă de romanele obişnuite este că sunt mult mai concise, iar prin asta devin şi mult mai eficiente: impactul provocat nu e atenuat de multele cuvinte în plus care sunt necesare unui alt fel de text.

The Vicar Woman e povestea puţin stranie a unui mic sat marcat de un eveniment tragic care a avut loc cu ceva timp în urmă, un sat ai cărui locuitori nu pot trece peste, căutând în continuare vinovaţii şi, mai ales, fiecare dintre ei încearcă să se convingă pe el însuşi că nu este în niciun fel vinovat pentru ceea ce s-a întâmplat. Noua preoteasă (nu ştiu dacă ăsta e cuvântul pe care ar trebui să-l folosesc, dar e singurul care-mi vine în cap acum) se loveşte de un zid de aparentă bunăvoinţă din partea celor 53 de săteni care au colaborat pentru a construi biserica din Insula Bly, însă îşi dă seama că în spatele acestei primiri se ascunde un secret bine ascuns de întregul sat, o traumă reprimată pe care nu reuşeşte să o dezvăluie. E de altfel povestea oricărei comunităţi restrânse care trece printr-un astfel de eveniment, el nu e tragic doar pentru cei direct implicaţi, ci se răsfrânge asupra tuturor şi mai ales asupra acelora care simt că erau într-o oarecare măsură responsabili (ceilalţi nu fac decât să le mărească siguranţa că ei sunt de vină, pentru a se scăpa pe ei înşişi de remuşcări).

Grafica Emmei Rendel este însă ceea ce transformă romanul dintr-o poveste despre o comunitate într-o poveste pe care ai putea-o spune la un foc de tabără pentru a-i speria pe ascultători, există un aer de stranietate, de întuneric nedesluşit în toate episoadele. Dacă firul poveştii este pur şi simplu relatat, ea nu apare decât ca un potenţial roman poliţist, cu preoteasa în rolul detectivului care trebuie să dezlege misterul, însă suportul vizual e cel care aduce fiori pe şira spinării.

Şi cu toate astea, de câteva ori m-am surprins râzând.

So, what's your take on this?

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: