George Orwell – “O fată de preot”

Cu toţii cunoaştem celebrele cărţi ale lui George Orwell (pseudonimul literar al lui Eric Arthur Blair), 1984 şi Ferma Animalelor, însă nu am auzit vorbindu-se niciodată de alte cărţi ale aceluiaşi scriitor. Şi totuşi ele există! Despre O fată de preot, Orwell însuşi spunea că ar fi fost mult mai bine să nu fie publicată deloc, însă cel mai probabil afirmaţia lui era legată de cenzura care a ciopărţit fără milă cartea. Manuscrisul cenzurat este singurul pe care îl putem citi chiar astăzi, pentru că cel original a fost pierdut şi, chiar şi în această formă care probabil e destul de departe de intenţia autorului, cartea m-a captivat, poate pentru că abordează nişte teme care sunt de interes pentru mine.

Dorothy este fiica părintelui paroh din Knype Hill şi trăieşte conform strictelor reguli impuse de acesta, trebuie să fie în acelaşi timp persoana care îi uneşte pe credincioşi în biserică, organizând diverse activităţi care să atragă toate tipurile de oameni, dar şi fată în casa tatălui său, unde se confruntă cu stricteţea, zgârcenia şi nepăsarea acestuia. Şi totuşi trăieşte într-o stare de credinţă nestrămutată şi îşi pedepseşte orice gând aflat în neconcordanţă cu învăţăturile creştine, provocându-şi durere fizică.

Totul se schimbă când se trezeşte în Londra, fără nicio amintire despre cine şi ce este, trebuind să îşi asigure supravieţuirea: lucrând pe câmp, cerşind, trăind pe străzi. Chiar şi când îşi aminteşte, într-un final, cine este, ştie că nu se poate întoarce acasă – reputaţia ei pare a fi veşnic pătată.

O fată de preot poate părea o poveste clasică de tip Charles Dickens, dar e departe de a fi asta. Nu este povestea greutăţilor prin care trece Dorothy pentru a-şi restaura reputaţia sau pentru a-şi atinge visele, ci este povestea pierderii credinţei, povestea realizării că Dumnezeu nu există şi că, dacă el chiar există, este la fel de inutil cum ar fi şi dacă ar exista. Pentru că nimeni nu are nevoie de un Dumnezeu necunoscut, ale cărui căi sunt ascunse, imposibil de înţeles sau controlat în vreun fel, adevărata nevoie este aceea de a crede într-un astfel de Dumnezeu. Ceea ce îi aduce pe oameni în biserică nu este credinţa în Dumnezeu, pentru că rugăciunile pot fi făcute la fel de bine – chiar mai bine – în linişte, acasă. Ceea ce îi aduce pe oameni în bisercă este nevoia ritualului, a importanţei pe care ei, credincioşii, o capătă prin prisma acestui ritual. Iar Dorothy nu realizează asta printr-o revelaţie sublimă cauzată de un eveniment marcant. Trăind în condiţii cu totul noi şi diferite de cele obişnuite din casa tatălui său, trebuind să înfrunte sărăcia, foametea, ruşinea, Dorothy se trezeşte într-o zi având conştiinţa faptului că nu mai crede, iar asta pare cât se poate de natural pentru ea. Cât timp trăieşte în aceste condiţii, lipsa credinţei nu o înspăimântă, este înspăimântată de acest fapt doar când trebuie să se întoarcă acasă şi îşi dă seama că totul va fi diferit – nu în aparenţă, bineînţeles, pentru că va face aceleaşi lucruri ca înainte, dar interiorul ei se va fi schimbat inexorabil: dacă totul înainte era făcut pentru slava Domnului, totul avea un scop şi o semnificaţie, acum totul va fi gol, lipsit de sens şi de orice înţeles mai profund.

No, it was something far more fundamental; it was the deadly emptiness that she had discovered at the heart of things. She thought of how a year ago she had sat in this chair, with these scissors in her hand, doing precisely what she was doing now; and yet it was as though then and now she had been two different beings. Where had she gone, that well-meaning, ridiculous girl who had prayed ecstatically in summer-scented fields and pricked her hand as a punishment for sacrilegious thoughts? And where is any of ourselves of even a year ago? And yet after all – and here was the trouble – she was the same girl. Beliefs change, thoughts change, but there is some inner part of the soul that does not change. Faith vanishes, but need for faith remains the same as before.

(…)

She shifted her position in her chair.But after all, there must be some meaning, some purpose in it all! The world cannot be an accident. Everything that happens must have a cause – ultimately, therefore, a purpose. Since you exist, God must have created you, and since He created you a conscious being, He must be conscious. The greater doesn’t come out of the less. He created you, and He will kill you, for His own purpose. But that purpose in inscrutable. It is in the nature of things that you can never discover it, and perhaps even if you discovered it you would be adverse to it. Your life and death, it may be, are a single note in the eternal orchestra that plays for His diversion. And suppose you don’t like the tune? (…) But that was silly, really. For your not liking the tune was also part of the tune.

Her mind struggled with this problem, while perceiving that there was no solution. There was, she saw clearly, no possible substitute for faith; no pagan acceptance of life as sufficient to itself, no pantheistic cheer-up stuff, no pseudo-religion of “progress” with visions of glittering Utopias and ant-heaps of steel and concrete. It is all or nothing. Either life on earth is a preparation of something greater and more lasting, or it is meaningless, dark and dreadful.

Deşi nu are o importanţă majoră în economia romanului, în afară de aceea de a justifica o parte din timpul petrecut de Dorothy departe de casă şi a încununa viaţa nefericită a personajului chiar şi atunci când îşi găseşte ceva de lucru, scurta perioadă în care Dorothy a fost profesoară la una din şcolile private din suburbiile Londrei a fost poate partea mea preferată din carte. De ce? Pentru că asta i-a permis scriitorului să vorbească, prin prisma personajului, despre o temă curcială (şi foarte revelantă chiar acum, la noi în ţară): educaţia. Trebuie să recunoaştem că Dorothy e un personaj foarte progresist pentru perioada în care trăieşte: dincolo de revelaţia ei privind religia şi credinţa, dă dovadă de o viziune foarte modernă şi asupra educaţiei. Viaţa ei la şcoala privată pentru fete Ringwood House este o oglindă terifiant de fidelă a sistemului nostru de învăţământ: elevii sunt învăţaţi ceea ce se ştie din strămoşi că este important, ceea ce nişte persoane fără niciun fel de autoritate în domeniu consideră relevant. În cazul lui Dorothy aceste persoane erau părinţii copiilor care considerau că cele mai importante elemente erau cele care se puteau vedea şi cu care se puteau lăuda vecinilor şi prietenilor de familie (scrisul caligrafic al fiicelor lor, capacitate lor de a face calcule şi de a reda numele cât mai multor capitale într-un timp cât mai scurt). În cazul nostru este un Minister al Educaţiei alcătuit din persoane pentru care nota este adevăratul indicativ al eficienţei sistemului de învăţământ – de aceea singurele schimbări care chiar se fac sunt cele din ce în ce mai proaste ale modului de examinare, pentru a se ridica în mod artificial notele, fără vreo schimbar reală în nivelul de pregătire al elevilor sau în competenţele pe care aceştia le dobândesc la şcoală. Iar atunci când un dascăl înzestrat cu o viziune mai largă asupra scopului educaţiei, aşa cum se dovedeşte a fi Dorothy, încearcă să facă el însuşi o schimbare acolo unde poate interveni, este rapid redus la tăcere de ceilalţi mai mulţi, care nici măcar nu o fac neapărat din răutate, ci din pură ignoranţă, din convingerea sinceră că fac ceea ce e corect.

For she had grasped now that it is easy enough to keep children in order if you are ruthless with them from the start. Last term the girls had behaved badly, because she had started by treating them as human beings, and later on, when the lessons that interested them were discontinued, they had rebelled like human beings. But if you are obliged to teach them rubbish, you mustn’t treat them as human beings. You must treat them like animals – driving, not persuading. Before all else, you must teach them that it is more painful to rebel than to obey. Possibly this kind of treatment is not very good for children, but there is no doubt that they understand it and respond to it.

Before all else, you must teach them that it is more painful to rebel than to obey. De asta elevilor le e frică să protesteze, să îşi facă auzită vocea, pentru că cei care o fac sunt repede atacaţi de toţi oamenii care refuză să îşi vadă propriile greşeli, de la părinţi la profesori şi persoanele de vază din minister. Toţi se plâng de sistemul de învăţământ care este, în mod evident, plin de defecte, însă se vor alia împotriva celui care propune schimbarea, de teama că o parte din vină va cădea pe umerii lor.

  2 comments for “George Orwell – “O fată de preot”

  1. 2 Jul 2019 at 1:19

    Pretty nice post. I just stumbled upon your blog and wanted to say that I’ve really enjoyed browsing your blog posts.
    In any case I’ll be subscribing to your feed and I hope you write again soon!

    Like

    • 15 Jul 2019 at 5:58

      Thank you! I’m glad you’ll like it. I try to post at least a couple of times each month so I really hope you’ll enjoy my following posts as well.

      Like

So, what's your take on this?

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: