Yuval Noah Harari – “Sapiens” şi “Homo Deus”

Mă îndoiesc că e prima oară când auzi de cărţile astea. Eu am auzit de ele atât de mult înainte să mi le cumpăr încât începusem să mă simt în inferioritate – toţi păreau să le fi citit şi să se simtă schimbaţi de ele. Şi acum înţeleg despre ce vorbeau.

Nu e vorba de vreo schimbare spirituală de tipul celor pretinse de adepţii cărţilor de dezvoltare personală. Schimbarea nu e la acest nivel. Într-o oarecare măsură este vorba de informaţia conţinută în cele două volume (care cel puţin mie nu îmi era în întregime cunoscută), dar meritul cel mai mare al autorului este altul: reuşeşte să sintetizeze tomuri întregi de istorie, STEM, etică şi filosofie şi să pună totul în perspectivă. Ceea ce demonstrează textul ăsta e că informaţia nu înseamnă nimic dacă e disparată şi că puterea pe care o au oamenii e aceea de a face astfel de conexiuni. Conexiunile sunt ceea ce au dus la evoluţia uimitoare a omului: conexiunile interne care au loc la nivelul creierului uman şi care permit o astfel de analiză a informaţiei şi conexiunile interumane care sunt cheia evoluţiei.

Yuval Noah Harari vorbeşte despre trecut, prezent şi oferă şi o descriere a posibilităţilor din viitor. Nu e o listă exclusivă, ci rezultatul unei analize a prezentului. Nu primim răspunsul concret la nicio întrebare, pentu că momentan nu există unul, ci suntem lăsaţi să ne punem propriile întrebări. Nu e vorba de informaţie, cine e în căutarea informaţiei va apela la cărţi de specialitate, cum sunt multele titluri din referinţele din “Sapiens” şi “Homo Deus”. În schimb, e vorba de înţelegerea la nivel conceptual a continuităţii lumii în care trăim, a continuităţii noastre ca oameni, a impactului pe care l-am avut de-a lungul timpului asupra ecosistemelor în care trăim şi a dinamicii din interiorul propriei noastre societăţi.

De ce lucrarea e atât de valoroasă şi apreciată? Pentru că vorbeşte despre lucruri foarte importante care nu trebuie să fie accesibile doar specialiştilor. Când viitorul tuturor e în joc, e de preferat să existe un număr redus de specialişti care să ia deciziile sau e democraţia e alegerea corectă? Dacă a doua variantă sună mai bine, singura soluţie e ca toţi oamenii să poată lua decizii în mod conştient şi raţional, iar “Sapiens” şi “Homo Deus” nu fac decât să contibuie la asta.

So, what's your take on this?

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.