Cele 50 de frustrări despre sistemul educaţional din România descătuşate

Ăsta va fi un articol mai puțin legat de tema principală a blogului meu, dar foarte important pentru mine, așa că n-am să-l las deoparte.

Acum câteva luni, după proba de limba şi literatura română de la bacalaureat, un elev – să-i spunem Gigel, ca în problemele de informatică – din liceul meu (acum fostul meu liceu, dar nu îmi place cum sună asta), care se întâmplă să fie preşedintele Consiliului Judeţean al Elevilor, a postat un mesaj prin care le ura succes celor care urmau să susţină examenul a doua zi. Bineînţeles, nu o să scriu o postare despre un mesaj de încurajare, deci el nu conţinea doar atât. Mesajul conţinea părerea lui Gigel cu privire la bacalaureat, iar urarea de la final era o ironie susţinută de conţinutul mesajului. Vorbea despre cum titulatura de „examen al maturităţii” este mai mult decât greşită, pentru că testează doar în mică măsură calităţile pe care cineva le dobândeşte înainte să fie considerat matur şi în mult mai mare măsură memoria de scurtă durată sau disperarea de a obţine o notă bună, „onorabilă”, chiar şi fără a acumula reuşite personale care să justifice de ce suntem atât de mândri de un număr. Postarea e mai jos.

I se spune “examenul maturității”.. De ce? Te maturizează? Esti un om matur după ce îl dai? Nu am să înțeleg niciodată.

Te învață că trebuie să tocești 4 ani și să memorezi cât mai multe pentru o notă care e posibil să te ajute puțin sau să nu te ajute deloc. O notă care “cică” face diferența între gradele sociale de astăzi.

Dacă viitorul tău stă într-o foaie de hârtie și un număr, atunci trăiești în țara greșită. Poate de asta te maturizează, poate pentru că îți deschide ochii.

PS: un antreprenor de succes este unul și cu BAC și fără.

Succes mâine!

Au reacţionat mulţi profesori de liceu care predau diverse materii, consternaţi, revoltaţi, acuzându-l pe tânăr că nu înţelege care e menirea educaţiei şi chiar aducând contraargumente care nu urmăreau să contrazică raţionamentul postării, ci erau simple atacuri la adresa persoanei din spatele postării. Cu toţii ştim că atunci când începi să-l ataci pe Gigel şi nu argumentele lui Gigel, recunoşti că eşti înfrânt şi că Gigel are dreptate.

Nu am spus nimic atunci nu pentru că aveam altă părere decât acum, ci pentru că mi s-a părut un subiect mult prea important pentru a fi dezbătut în comentarii pe Facebook, aşa că mi-am promis că voi găsi timp să vorbesc mai mult despre asta. Iar acum, odată cu începerea școlii, cred că e momentul potrivit.

Nu pretind că ştiu tot ceea ce ţine de sistemul de învăţământ din România, sunt departe de asta, nu cunosc măsurile adminstrative ce trebuie luate în fiecare zi, nu cunosc procesul prin care se decide programa, cum se hotărăşte dacă cineva e potrivit să predea sau nu şi nici cum se aleg metodele de verificare a nivelului elevilor. Cu toate astea, cred că ştiu tot ceea ce e nevoie pentru a înţelege mai bine decât probabil jumătate din funcţionarii care se ocupă de toate astea cum ar trebui să stea treaba de fapt. Atunci când elaborezi planul după care să funcţioneze sistemul de învăţământ al unei ţări, nu trebuie să porneşti analizând care sunt dotările din şcoli (luând-o aşa, unele şcoli ar trebui să se desfiinţeze) sau care este stilul a 90% din profesorii care activează (te-ai gândit vreodată că poate ei greşesc dictând 45 de minute din cele 50 alocate orei?), nici calculând bugetul pe care îl ai pentru educaţie (după ce tai banii pe care îi aloci ariilor din care ai mai mult de câştigat pe termen scurt şi deci îţi conferă o reputaţie mai bună), ca mai apoi să încropeşti ceva pe care elevii să-l înghită chiar dacă e mai mult amar decât dulce. E tocmai pe dos şi aici nu ne prindem noi. Trebuie să analizezi nevoile elevilor, lucrurile pe care ei trebuie să le ştie, să le înţeleagă şi să le aplice pentru a fi oameni compleţi, pentru a fi oameni care pot să-şi creeze propria fericire şi nu simple produse gata de ştampilat şi expediat la o facultate din ţară sau din străinătate. După ce obţii rezultatul acestei analize, celelalte elemente trebuie adaptate – şcolile trebuie să primească materialele necesare, profesorii antrenamentul potrivit, iar educaţia, bugetul pe care-l merită de fapt.

Am avut norocul să învăţ într-un liceu în care aproape toţi profesorii sunt conştienţi de lucrurile pe care tocmai le-am expus. Şi dacă în generală discuţiile pe tema asta erau rare, în liceu ele aproape că nu conteneau. De cele mai multe ori nu plecau de la noi, elevii, ci de la profesorii care ştiau că oricât de mult s-ar strădui, sistemul de învăţământ nu e construit pentru a răspunde nevoilor elevilor decât până la un anumit punct. ( Ce-i drept, există profesori captivi în propria lor bulă, convinşi că totul merge ca pe roate, doar pentru că notele la examene sunt satisfăcătoare, precum şi profesori cărora nu le pasă de fapt de ce înseamnă cu adevărat educaţie. Eu am întâlnit câţiva din prima categorie şi niciunul din cea de-a doua, însă ştiu că ei există. )

Cum rămâne cu ora de fizică în care 90% din experimentele pe care le poţi face într-un laborator obişnuit de liceu sunt aceleaşi pe care le poţi face şi în propria cameră?

Cum rămâne cu faptul că în prima oră de chimie elevii află cum „chimia e peste tot”, iar după ultima oră rămân doar cu noţiuni mai apropiate de abstract, decât de real? Pasiunea mea pentru chimie mi-a dat şansa să înţeleg mai mult de atât, dar mi-a permis şi să întâlnesc profesori din toată ţara, măcinaţi de aceeaşi nemulţumire iscată de o programă care transformă chimia în ceva ce nu este, într-un Krampus al ştiinţelor şi un rău necesar pentru cei care visează să devină medici.

Însă postarea în cauză nu se referea la orele de ştiinţe, pentru că deşi nu sunt abordate aşa cum ne-am dori, sunt studiate prin înţelegere, plin aplicarea unor principii şi operaţii logico-matematice.

Să facem un exerciţiu de imaginaţie.

Imaginaţi-vă o oră de română a unor elevi de clasa a 12-a. Profesoara intră în clasă. La fel ca întotdeauna, mâinile ei nu sunt goale. E profesor de limba română şi part-time inspiră elevi, le recomandă cărţi mişto şi încearcă să schimbe măcar la ora ei felul în care se desfăşoară educaţia (sau să fie invers?). Astăzi are cu ea un număr din Dilema Veche şi alte două cărţi. Le propune elevilor să discute pe tema abordată într-un articol din Dilema, citeşte unele citate, câţiva elevi răspund provocării ei, dezbat, profesoara zâmbeşte, aşa şi-ar dori să decurgă fiecare oră. 10 minute trec astfel, după care o voce intervine, vizibil iritată de ce am descris până acum: putem vorbi acum de ceva ce ne este folositor pentru bac?. Se înţelege deja că se discută despre subiectele II şi III, în care sunt testate cunoştinţele de teorie literară ale elevilor. Scenariul e trist, mai ales că nu e un simplu exerciţiu de imaginaţie, ci o situaţie reală, care arată cum elevii par a fi roboţi ce îşi concentrează atenţia pe un singur lucru: promovarea bacului şi admiterea la facultate. Profesoara nu mai vorbeşte despre cele două romane pe care voia să le recomande, în ochii ei se citeşte dorinţa de a face ceva pentru cei în faţa cărora stă şi regretul neputinţei. Întotdeauna s-a simţit datoare să facă mai mult decât e indicat în programă, să demonstreze că există mai mulţi autori, mai multe cărţi, mai multe idei gata să fie descoperite, explorate, îmbrăţişate. Ea este profesoara mea, persoana pe care am îndrăgit-o cel mai tare în tot liceul şi pe care am văzut-o de cele mai multe ori dărâmată, chiar dacă nu dura mai mult de câteva secunde până să se redreseze, atunci când viziunile ei idilice despre şcoala ideală erau spulberate de ignoranţa unei programe rigide şi a unui examen care, aşa cum spunea şi Gigel, se concretizează într-o notă care poate fi sau nu relevantă pentru tine ca individ sau pentru alegerile tale ulterioare. Nu cred că elevii ar trebui să fie nevoiţi să citească fragmente întregi de critică literară pentru a atinge un obiectiv impus de alţii. Cred că elevii ar trebui să aibă posibilitatea să facă asta, dacă sunt pasionaţi de hermeneutică sau dacă simt că îi ajută să pătrundă în profunzimea unei lecturi. Dar cred că oricine ar trebui să poată citi o carte şi să se raporteze cumva la ea, subiectiv sau obiectiv, să interiorizeze mesajul textului şi să emită propria părere despre aceasta – nu în 60 de rânduri, nu în 40 de rânduri, ci în oricât simte nevoia, pentru că e mai mult de absurd să evaluăm valoarea unei păreri pe baza lungimii ei. Şi asta se poate petrece cu toate romanele şi nuvelele şi povestirile şi poeziile scrise vreodată, nu doar cu cele 20 de texte pe care trebuie să le studieze elevii în mod obligatoriu, deşi au trecut aproape 50 de ani de la publicarea celui mai recent dintre acestea.

Din prisma asta ar trebui înţeleasă postarea cu pricina, ea nu e un afront la adresa menirii educaţiei sau a interesului profesorilor pentru ca această menire să fie atinsă. Scopul nu era acela de a crea două tabere, cea a elevilor şi cea a profesorilor, pentru că un astfel de sistem de învăţământ scindat nu poate evolua. Cele două tabere îşi aud una alteia vocile, însă acestea sunt distorsionate, interpretate prost. Dacă s-ar asculta fără dorinţa de a combate, ci de a înţelege, ar vedea că îşi doresc acelaşi lucru şi ar putea să colaboreze pentru a-l obţine. În schimb, alegem să aruncăm cu noroi în cel care îndrăzneşte să vorbească, să exprime o părere. Nu astfel se face educaţia.

Ceea ce este, totuşi, puţin sketchy este P.S.-ul, pe care prefer să-l privesc ca pe o ironie (şi sper din suflet că asta şi e). Ok, există oameni de succes fără BAC. De acord. Indiferent cum ai defini succesul, există oameni de succes fără BAC.

Totuşi, ceva îmi spune că succesul din această postare se referă tot la un număr. Nu e o notă de data asta, ci o sumă. Dacă valoarea ta ca persoană stă în suma de bani câştigată lunar, atunci, crede-mă, nu ţara e de vină, ci sistemul tău de valori. Dacă succesul se măsoară în fericire, sunt capabilă să admit că există mulţi oameni fericiţi care n-au reuşit să-şi ia BAC-ul sau care nici măcar nu au încercat. Probabil pot să găsesc alte zeci de unităţi de măsură pentru succes şi câte 100 de oameni gata să jure pentru fiecare unitate că este cea absolută. Probabil că toţi ar greşi, de asemenea. Succesul nu e uşor de exprimat şi nici nu cred că e problema cheie.

Dacă există antreprenori de succes fără BAC, sunt destul de sigură că nu există cercetători de succes fără BAC. Şi asta ce înseamnă? În fond, nu însemană nimic, nu e niciun fel de corelaţie reală, dar ştim că o corelaţie fictivă poate fi extrapolată din orice. Dacă prima parte poate fi folosită pentru a argumenta inutilitatea acestui examen, cea de-a doua poate fi folosită pentru a susţine necesitatea lui. Paradox? Nu. În fond, ambele utilizări sunt greşite, dar au în general efectul scontat asupra cititorului, atunci când sunt puse în contextul potrivit.

Dacă nu era suficient de clar, postarea lui Gigel a fost doar un pretext pentru ca eu să vorbesc despre ceva ce m-a afectat în mod direct timp de 12 ani şi care va continua să mă afecteze în mod indirect toată viaţa – sistemul de învăţământ din România. Cred că aş fi putut rezuma părerea mea mult mai simplu:

Literatura şi chimia sunt cele două mari pasiuni ale mele. Le-am întâlnit în şcoală, asta aşa e. Dar nu în timpul orelor de curs şi nici nu le-am cultivat acolo. Pograma şcolară nu prevede aşa ceva şi nici nu lasă timp pentru asta. În concluzie, ar trebui să-mi schimb pasiunile, căci programa nu poate greşi, nu?

  15 comments for “Cele 50 de frustrări despre sistemul educaţional din România descătuşate

  1. 12 Sep 2018 at 12:12

    Bine zis, jos palaria! Subscriu, mi-as fi dorit o profesoara de romana precum a ta! Mesajul lui “Gigel” a fost poate putin laconic, putin sarcastic, desi se presupune ca un profesor ar trebui sa fie capabil sa descifreze sensul. Mesajul tau aduce argumentele potrivite iar subiectul este foarte important: necesitatea de a regandi sistemul de educatie, de a-l improspata si reinnoi.

    Like

    • 12 Sep 2018 at 15:16

      Păcat că necesitatea o resimțim toți, fără a se face nimic în acest sens. Poate ajunge mesajul unde trebuie, totuși. Mulțumesc!

      Liked by 2 people

      • 12 Sep 2018 at 16:52

        Nu este primul mesaj si nici ultimul. De peste 20 de ani se trimit astfel de mesaje, fara prea multe rezultate. Cred ca mai degraba nu se vrea, daca se voia, se facea mai mult si inca de ceva vreme. Dar, cine stie… Poate se schimba ceva, mai rapid.

        Liked by 1 person

  2. 12 Sep 2018 at 17:43

    Rezonez mult. Din păcate, consider că în general la noi e o problemă combinată între sistemul de educație şi cel de valori, pe undeva interconectate. O soluție ar fi să nu mai perpetuăm modele greşite, dar asta ține de alte decenii de schimbări, important e să nu se mai întârzie antidotul. Vorbesc foarte general, ştiu, dar restul ține de educația de acasă şi de un sistem social sănătos. 😉

    Liked by 2 people

    • 12 Sep 2018 at 15:21

      într-adevăr, avem probleme mari la mai toate capitolele și toate se revarsă asupra educației, pentru că e cel mai fragil, dar și cel mai important sistem.

      Liked by 2 people

  3. Dumnezeu
    13 Sep 2018 at 0:19

    Pax vobis muritorilor. Dpdv ontogenetic, Gigel s-a nascut prost si va muri la fel de prost. Gigel este o rusine pentru societate. Gigel a esuat in a intelege ca examenul de bacalaureat este aportul sau
    adus fata de societatea in care traieste. Timp de 12 ani, Gigel nu a avut alta grija decat sa invete, insa la finalul acestui travaliu intelectual a esuat. Deci maturitatea in acest caz nu e altceva decat faptul ca plodul s-a transformat acum intr-o persoana responsabila, nu numai pentru propria-i viata, dar si pentru vietile celor din jurul lui. Bineinteles nu intra in discutie calitatea educatiei primite. Aceasta face subiectul unei alte discutii.
    O alta problema mostenita din socialism este cea a sistemului educational. Fratilor, este invatamant gratuit, de stat, si nu vizeaza excelenta. Totul se rezuma la o regresie spre medie, la o nivelare. Copilul venit dintr-un mediu defavorizat, prin invatamant, se are in vedere aducerea acestuia pe o linie de plutire. In cazul copiiilor supradotati, implicarea trebuie sa fie una foarte mare, venita din partea parintilor, dar si a lui. Deci este vorba despre un nivel motivational inalt. Exista legislatie care are menirea sa asigure unele facilitati pentru copiii supradotati, insa trebuie sa intelegem ca educatia nu se rezuma doar la trimiterea copilului la scoala din cartier. Este economie de piata. Intr-un capitalism pur nu exista invatamant gratuit. Ca tot va cacati pe voi cu democratia si cu capitalismul vostru. Deci invatamant de stat si sistem public de sanatate = socialism. Capitalism e ceea ce este in SUA. Vrei sa primesti educatie de calitate? Scoti verzisorii din buzunar. Nu vreau exemple cu tarile scandinave.
    Problema cea mai mare nu este sistemul, ci voi. Cu totii sunteti niste psihotici. Ati pierdut contactul cu realitatea. Folositi proiectia deliranta ca mecanism de aparare pentru psihicul vostru fragil. Sa nu va scada stima de sine. pentru ca sunteti niste incapabili. SIstemul sunteti chiar voi. La finalul zilei zbierati toti ca sistemul va face viata imposibila cand voi, de fapt, sunteti chiar sistemul. Aveti un sistem educational prost, pentru ca voi sunteti prosti.

    Like

    • 12 Sep 2018 at 21:32

      Nu am vorbit nicio clipă de copiii supradotați, nici de cei din medii defavorizate, nu asta e punctul de vedere din care am analizat educația de la noi, ci din punctul de vedere al focalizării sale: pe elevi sau pe programa elaborată prost, acum 30 de ani și fără îmbunătățiri. Nu ar trebui să plătesc eu personal pe nimeni ca cei din Ministerul Educației să-și facă treaba, treabă care conține sincronizarea programei cu evoluția societății și a pregătirii profesorilor cu metodele noi de predare și de învățare.
      Și de ce mă rog n-ar trebui să ne uităm la țările scandinave și la succesul lor incontestabil în sfera educației? Inovația la ei nu e costisitoare, nu e vorba de dotări materiale mai bune, ci de o altă perspectivă asupra rolului educației – noi vrem să-i aruncăm pe elevi în piața muncii, ei vor să-i facă fericiți. Asta nu costă bani, se plătește doar în timp și interes.
      Capitalism să fie, dar și profesionalism în cazul serviciilor oferite în mod gratuit, pentru că la bază nici ele nu sunt complet gratuite.
      Mulțumesc de părere totuși, a fost interesant să fiu în mintea lui Dumnezeu.

      Liked by 2 people

  4. Dumnezeu
    13 Sep 2018 at 12:40

    Nu vezi padurea de capaci. In clasele 1-8 nu exista nici un criteriu de selectie a elevului. Cum sunt constituite clasele? Pe ce criterii sunt inclusi elevii in anumite clase si care este nivelul lor? O oarecare selectie se realizeaza la sfarsitul clasei a 8-a atunci cand elevul trebuie sa sustina niste examene, in baza lor realizandu-se o ierarhie si apoi repartizarea elevilor la diferite centre educationale sau licee.
    Deci intr-o clasa normala vor exista elevi cu aptitudini diferite. Puterea lor de asimilare a informatiilor nu este aceeasi. Exista o corelatie pozitiva intre IQ-ul unui elev si notele sale de la scoala. Crezi ca exista resurse suficiente pentru a fi alocate fiecarui elev in parte? Asa ceva in invatamantul de stat nu exista. Unui elev s-ar putea sa-i fie necesar doar 20 de minute sa invete ceva, pe cand altui elev i-ar lua 1 ora. Imagineaza-ti un profesor stand dupa fiecare in parte. Ce s-ar putea intampla? E vorba de eficienta. Daca majoritatea elevilor au inteles informatia se trece mai departe.
    Ceea ce sustii tu si altii e viziunea naiva a behavioristilor din Statele Unite si anume ca prin educatie poti sa faci orice din oricine. Ei bine… poti sa creezi toate conditiile din lume iar unii elevi pur si simpul nu vor reusi. Tu nu ai facut parte din acelasi sistem educational? Cum de ai reusit? Iti zic eu: datorita personalitatii tale. Esti inteligenta, constiincioasa, deschisa spre lume si ai o motivatie intrinseca. Cam asta ar fi reteta succesului.
    Studiile in psihologie arata ca elevii introverti prefera stilul clasic de predare si ca o data cu varsta devenim din ce in ce mai introverti. Cel putin din punctul asta de vedere s-ar putea ca sistemul educational din Romania sa nu-i afecteze foarte tare. Dar ce facem cu motivatia? Crede-ma sunt atat de multe variabile incat putem vorbi zile intregi despre subiectul acesta. Intr-adevar sistemul educational este unul destul de slab, dar pentru ca folosim mecanisme de aparare a psihicului precum proiectia (macanismul tapului ispasitor), mereu vor fi vinovati, dar nu noi.
    Era o vorba in State. Cica pentru fiecare cent alocat, de catre stat, educatiei, acesta va castiga in cele din urma 4 centi. Educatia are mize economice nu “fericirea” individului. Statul nu investeste bani in educatia lui Gigel ca sa fie el fericit :))) Apropo, fericirea este o trasatura de personalitate. Unii oameni s-au nascut pentru a fi fericiti. Crudul adevar. Doi indivizi pot avea reactii diferite la acelasi stimul. S-a demonstrat ca un nivel inalt al extraversiei si unul scazut la nevrotismului ar fi reteta ideala pentru o viata fericita. Din pacate aceste trasaturi sunt innascute si nu toata lumea este la fel de fericita.
    Deocamdata ma voi limita doar la atat. Sunt foarte multe de spus. Sper ca ai inteles de ce am vorbit despre supradotare si mediile defavorizate. Un profesor nu poate satisface cerintele pentru atat de multi elevi. In cazul in care esti interesata Dumnezeu e dispus sa-ti mai impartaseasca din intelepciunea Lui. :))

    Liked by 1 person

    • 13 Sep 2018 at 13:31

      Vorbind de eficiență, nu cred că vrei să susții că ăsta e cel mai eficient sistem. Și soluțiile nu sunt imposibil de realizat: structurarea încă din clasele mici pe centre de interese sau organizarea de activități care să permită dezvoltarea copiilor pe direcțiile care li se potrivesc, însoțite doar de lecții elementare din alte subiecte, destul cât să stârnească interesul celor “făcuți” pentru așa ceva, dar care nu îi terorizează pe cei aflați la polul opus. Și atunci eficiența s-ar apropia de 100%, n-ar trebui lăsați în urmă cei care nu țin pasul, pentru că e mai greu să nu ții pasul când faci ceva ce-ți place. Profesorii ar fi și ei mai puțin frustrați de eșecurile de la ore și la final, cei ieșiți din sistemul de educație ar fi mai pregătiți pentru ceea ce-și doresc să facă. Looks like a win-win-win situation to me. În timp ce IQ-ul e un număr și nu-ți spune mare lucru despre o persoană, interesele și aptitudinile sale permit o împărțire mult mai rezonabilă și mai eficientă.
      Și ca să se înțeleagă bine, nu mă consider un succes al sistemului de educație. Din contră, sunt conștientă că dezvoltarea mea ar fi fost inimaginabil mai vastă dacă și educația mea ar fi fost abordată altfel. Motiv pentru care îmi permit să vorbesc despre asta și îmi doresc să fiu contrazisă până în punctul care mi se va fi înțeles punctul de vedere până la aplicabilitate.
      Deci nu pot decât să-ți mulțumesc pentru implicarea în dezbatere 😁

      Liked by 2 people

  5. LazOrtansa
    13 Sep 2018 at 17:45

    Apreciez această dezbatere destul de civilizată despre o problemă foarte complexă, aceea a educației (educatorilor-părinți,dascăli-copiilor) și a invățământului. Fiecare are unele argumente imbatabile,doar că societatea e un angrenaj, căruia dacă îi scârțâie o rotiță și nu e reparat în timp util afectează tot sistemul. Cred că la noi marele necaz este discordanța în și între toate domeniile vieții sociale, discordanță care are nenumărate cauze care au dus la consolidarea unui uriaș cerc vicios .

    Liked by 1 person

    • 13 Sep 2018 at 17:48

      Cheia evoluției e comunicarea, nu îndepărtarea oricui privește diferit lucrurile, firește. Păcat că e greu atunci când această comunicare e unilaterală, cu elevii și profesorii care cer schimbarea, fără ca cineva să asculte.

      Liked by 1 person

  6. Dumnezeu
    13 Sep 2018 at 18:00

    “În timp ce IQ-ul e un număr și nu-ți spune mare lucru despre o persoană, interesele și aptitudinile sale permit o împărțire mult mai rezonabilă și mai eficientă.” Am fost total dezamagit sa citesc aceste randuri. Asta e un discurs de timp neo-marxist. Imi pare rau ca ai cazut in astfel de capcane. Afirmatiile facute de mine au in spate cercetari stiintifice in timp ce tu vorbesti din prisma experientei tale foarte limitate. Tu si cu Rousseau ce mai credeti ca omul s-a nascut bun.

    Like

    • 13 Sep 2018 at 19:20

      Am discutat în termenii folosiți de tine, anume ai eficienței, ca să nu recurg la argumente idealiste pe care le-ai fi considerat de neatins. Și probabil că sunt, dar cel puțin dau direcția potrivită.
      Mă bucur să aud că discut cu un specialist, înseamnă că am ocazia să-mi îmbogățesc experiența limitată 😇

      Like

  7. OO
    14 Sep 2018 at 4:40

    Subiectul este vast……Schimbarea este necesara……Probabil ca va veni din interior,asa cum se intampla in toate domeniile……Sintetizand,insa,sugerez indepartarea de tendinta de nivelare a copiilor,prin asigurarea unui cadru in care fiecare sa-si dezvolte propriile aptitudini,primind doar informatii despre una sau alta,nicidecum concluzii de netagaduit……….Despre memorare,ca metoda de educatie,nici nu poate fi vorba,din punctul meu de vedere………
    De fapt,sistemul de invatamant oglindeste societatea,societate care are nevoie de executanti cat mai specializati si cat mai incapabili de a se descurca in afara sistemului,ceea ce o cultura generala solida,bazata pe informare si aplicare personalizata a informatiilor,nu poate sa asigure…..

    Liked by 1 person

So, what's your take on this?

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: