Milan Kundera – “Viaţa e în altă parte”

Jaromil, cel destinat să fie poet, crescut având conştiinţa faptului că e special, că e destinat pentru ceva măreţ, se maturizează şi evoluează simţind în fiecare clipă că viaţa e în altă parte, într-un loc în care el nu reuşeşte să ajungă, nu la timp şi nu integral, nu fără a întâmpina probleme care îl determină să nu ia parte la viaţa reală cea mult visată. Atunci când o face însă, îşi dă seama că prin el acţionează altcineva, vocea altcuiva iese din propria-i gură, căci din dorinţa de a fi acceptat şi admirat, nu reuşeşte decât să imite sau să repete lucruri ce i-au distat deja pe alţii sau să reproducă ideile altora, clacând de fiecare deată când e vorba de ceva nou. Şi chiar dacă se dovedeşte că poetul nu e în totalitate lipsit de talent, ne dăm seama că nicio clipă nu se lasă cuprins de pasiunea poeziei, aceasta fiind doar un mijloc prin care îşi doreşte să ajungă la viaţă, oricum ar arăta sau s-ar simţi aceasta.

Cartea asta acoperă toată viaţa poetului, de la naşterea privită ca o binecuvântare de mamă şi ca un calvar de tată, până la moartea sa banală, deloc triumfală. Nu e viaţa unui poet, aşa cum ne-o imaginăm, plină de pasiune şi tragism. Aş spune că Milan Kundera face un amplu exerciţiu de ironie, întins pe 374 de pagini, căci toate subiectele atinse, familia, poezia, dragostea, comunismul şi chiar moartea, oricât de serioase, se transformă într-o manifestare a absurdului, devin parodii, satire aduse lor însele. Jaromil nu e personajul complex pe care îl visam citind numele capitolelor, împodobite cu farmecul pe care îl dă orice aluzie la poezie. E, din contră, un personaj care doar îşi doreşte, zadarnic, să fie complex.

Mama poetului rămâne tot timpul doar atât, mama poetului, semn  că existenţa ei nu are sens decât în strânsă legătură cu a lui. Influenţa ei este imposibil de risipit: ea, incapabilă să-şi imagineze fiul existând fără ocrotirea ei; el, acel Apollo pe care mama sa şi l-a dorit – ca iubit, ca amant şi ca fiu.

Prezenţa dominatoare a mamei îi obturează personalitatea, fapt pe care încearcă să-l compenseze prin alter-ego-ul său, Xavier, o fiinţă onirică, un călător al viselor, eliberat de orice fel de constrângeri, chiar şi de cele spaţiale şi temporale. (Partea asta m-a făcut să mă gândesc la cât de bine ar da tot romanul pus pe un ecran şi ăsta e unul din momentele în care chiar îmi doresc să fiu regizor, chiar dacă aş ajunge foarte repede în dilema “ce carte să mai ecranizez?”)

Celălalt centru de influenţă nu e poezia, în ciuda supranumelui său de poet, ci socialismul, în cadrul căruia poezia e un instrument, dezbrăcat de artistic şi luând forma utilului, a propagandei şi a persuasiunii. Iar socialismul nu ţine cont de dragoste sau artă; gloria datoriei se naşte din capul retezat al dragostei.

Poezia e un domeniu în care orice afirmaţie devine adevăr. Poetul spunea ieri: “viaţa e deşartă ca plânsul”, azi el spune: “viaţa e veselă ca râsul”, şi de fiecare dată are dreptate. Azi el spune: “totul se sfârşeşte şi se întunecă în tăcere”, iar mâine va spune: “nimic nu se sfârşeşte şi totul răsună în eternitate” şi ambele afirmaţii exprimă adevărul. Poetul nu are nevoie să demonstreze nimic; singura demonstraţie o constituie intensitatea sentimentului.

În timp ce pictorul, primul şi singurul său mentor alege să lucreze pe şantier decât să îşi subjuge arta acestor interese meschine, Kundera îl face, nu fără o urmă fină de sarcasm, pe unul din personaje, susţinut ulterior de Jaromil, să pună poezia în mod irefutabil în serviciul sistemului.

(…) versurile acestea erau, fără îndoială, frumoase, dar, oricum, chiar şi într-o poezie de dragoste trebuia să reiasă, cu claritate, că a fost scrisă de un poet socialist.

Până şi dragostea devine un spectacol de comedie, neputându-se manifesta din cauza unei perechi de indispensabili mult prea ponosiţi pentru a putea menţine atmosfera romantică sau a unei minciuni minore care se transformă într-un dezastru.

Şi nimic din toate astea nu e tragic, nimic nu e eroic sau înălţător, căci asta ar fi o altă poveste, care se petrece, fără îndoială, dar în altă parte.

So, what's your take on this?

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: