Elif Shafak – “Cele trei fiice ale Evei”

The Sinner, the Believer and the Confused.

Este vorba de spiritualitate, abordată din perspectiva cuiva care nu ştie, de fapt, cum să o abordeze, a unui personaj prins continuu între cele două extreme, între cei care cred cu o forţă uimitoare şi cei care neagă cu o convingere devastatoare şi care este dezechilibrat tocmai de lipsa a ceva în care să creadă cu adevărat, fie că este vorba de a susţine ceva sau de a se opune cuiva.

Is there really no other way, no other space for things that fall under neither belief nor disbelief – neither pure religion nor pure reason? A third path for people such as me? For those of us who find dualities too rigid and don’t wish to conform to them? Because there must be others who feel as I do. It is as if I’m searching for a new language. An elusive language spoken by no one but me…

Peri nu este confuză doar în ceea ce priveşte ce ar trebui să creadă, ci pare a face din indecizie modul său de viaţă, din dorinţa de a nu supăra pe nimeni, de a nu deranja. Acţionează ca un element de echilibru între cei doi părinţi, între cele două prietene, Shirin şi Mona, dar şi între cele două culturi, între Est şi Vest.

La fel ca autoarea, de altfel, care alege să scrie în engleză despre lucruri care vizează mai ales cultura turcească, analizând obiceiurile şi tradiţiile estice dintr-o perspectivă vestică.

In many parts of the world you were what you said and what you did and, also, what you read; in Turkey, as in all countries haunted by questions of identity, you were, primarily, what you rejected. It seemed that the more people went on about an author, the less likely it was that they had read their books.

La fel ca toate romanele lui Elif Shafak, o problemă îndelung dezbătută este cea a condiţiei femeii. Dacă în literatura română, personajele feminine demne de luat în seamă pot fi numărate pe degetele de la o mână, la autoarea Bastardei Istanbulului şi a Celor patruzeci de legi ale iubirii, acestea sunt omniprezente. Eroinele din Cele trei fiice ale Evei au păreri şi personalităţi puternice, ceea ce este de înţeles, pentru că un conflict precum cel cu care se confruntă Peri nu ar putea aparţine cuiva cu o minte mai puţin complexă.

There was a type of boyfriend in the Middle East who became irritated if you rejected his sexual advances; yet, at the same time, the moment you began to respond passionately to his desire, you lost your value in his eyes. Doomed if you said ‘no’, doomed if you said ‘yes’. Either way, it was a no-win situation.

Şi este uimitor în câte feluri poate fi citit romanul. Poate fi citit ca o carte despre contrastele culturale dintre două lumi foarte diferite, ca o carte despre o adolescentă care încercă să se acomodeze cu viaţa de studentă, o carte despre cum o amintire poate influenţa tot ceea ce eşti chiar şi după paisprezece ani. Însă tema Dumnezeu este cea care mă va face să recomand cartea şi poate să o recitesc la un moment dat.

‘I have no sympathy for religion, or for the religious, but you know why I’m still fond of God?

Because He is lonely, Pericim, like me… like you. All alone up there somewhere, no one to talk to – okay, maybe a few angels, but just how much fun can you have with the cherubim? Billions pray to God, “Oh, give me victory, give me money, give me a Ferrari, do-this-do-that…” Same words over and over, but hardly anyone goes to the trouble to get to know Him.’

(…)

I think God comes in many pieces and colours. I can build a peaceful God, all-loving. Or I can build an angry God, punishing. Or maybe I’ll build nothing. God is a Lego set.

Dumnezeu pare atât de similar nouă, deoarece imaginea lui şi, în fond, întreaga lui existenţă depinde de percepţia pe care o au alţii despre el. Şi Dumnezeu şi noi şi întreaga lume pot fi înghesuite într-un set de Lego, dacă asta nu s-a întâmplat în timp ce noi eram prea ocupaţi să ne considerăm importanţi.